Cam asta s-a intamplat si cu mine..iar tacerea mea a fost mare. Am vazut cum rand pe rand toate visele mele se transforma in scrum. Am incercat sa lupt, dar realitatea prezentului mi se impotrivea cu inversunare. Cand totul a devenit cenusa, am simtit ce inseamna sa ti se stinga flacara sperantei…a fost ca si cum sufletul meu a murit. Apoi am intrat intr-o amorteala profunda urmata de o lunga perioada in care desi respiram, nu traiam… s-au produs multe schimbari in viata mea dar nu m-a atins nici macar una..n-am simtit nimic… ca si cum nu s-ar fi intamplat.. Prieteniile mele s-au racit pentru ca nu mai exista acea funie care sa ma tina conectata la realitate. Din cand in cand mai aveam sclipiri de prezent, realizam ce se petrece cu mine si imi spuneam neincetat: “Ce bine ar fi daca as putea sa adun toate lucrurile ce tin de trecut si sa le arunc undeva in marea uitarii. Ce bine ar fi daca as gasi puterea de a lasa totul in spate si sa o iau de la capat. “.

Dupa un an de contemplare a ruinelor, am inceput rezidirea.. am luat rand pe rand cenusa fiecarui vis si am impaturat-o in foi de “si totusi” .. le-am pus intr-un cos alaturi de speranta unui nou inceput si i le-am dat lui Dumnezeu…..si..am asteptat. Intr-o zi, in drum spre o alta zi agitata, m-am reintalnit cu Iisus…am stat mult cu El.. Am plans in bratele Lui si mi-am descarcat toata povara sufletului meu povestindu-I toate durerile prin care am trecut si cum oamenii pe care i-am iubit cel mai mult, m-au ranit… Mi-a spus ca oamenii nu sunt perfecti si vor continua sa fie asa atata timp cat pacatul exista in lume…dar ca oamenii reactioneaza si raspund cand li se ofera dragoste, iertare si ajutor….Mi-a mai spus ca neiertarea e cel mai distrugator lucru pe care un om poate sa il detina si ca iertand voi reusi sa ma bucur din nou de viata.

“Ziua de ieri s-a sfarsit noaptea trecuta. Fiecare zi este un nou inceput. Invata sa uiti. Si mergi mai departe.” Norman Vincent Peale

Adela Olteanu