De-o vreme încoace mă tot gândesc la voi, cei care pentru o perioadă mi-ați fost alături pe drumul ăsta al vieții. Am schimbat decoruri și sezoane împreună, am scris istorie unii în viețile altora și ne-am îmbogățit reciproc. Am râs, am plâns, am trăit, am simțit, am iubit, am explorat lumea, am cucerit culmi înalte și am cunoscut văi adânci. Am crescut pentru o perioadă împreună, iar la un moment dat am schimbat macazul și fiecare s-a dus pe drumul lui.

Unii s-au strecurat pe ușa din spate și parcă nici nu mi-am dat seama când s-au făcut nevăzuți. Alții au încercat să facă tranziția cât mai suportabilă de dragul a tot ce am clădit împreună, dar chiar și așa au lăsat în urma lor un gol. Câțiva au ales să se rupă de tot ce am trăit împreună și să nu mai privească vreodată înapoi, fără măcar un adio; aceștia au lăsat în urma lor un râu de întrebări fără răspuns. Iar alții, deși au pornit pe drumul lor, mai fac incursiuni periodice în bucata mea de timp pe pământul ăsta. Sunt recunoscătoare pentru fiecare om alături de care am avut onoarea să cresc pentru o perioadă. Încă mă mai bucur de amintirile pe care le-am creat împreună.

Îmi amintesc cu drag de prima mea “cea mai bună prietenă”. Locuiam într-un sătuc uitat de lume și de timp, dar asta nu m-a împiedicat să descopăr bucuria de a avea un prieten adevărat. Ne jucam pe străzi și prin grădini toată ziua. Nu am lăsat nici o bucată de pământ neexplorată, inventam povești pentru fiecare obiect aparte găsit. Am învățat împreună cum să descoperim lumea din jurul nostru, cum să împărțim lucrurile și cum să valorificăm timpul. Am învățat și să iertăm. Timpul nostru împreună deși a fost relativ scurt, m-a îmbogățit pentru totdeauna. Într-o zi mi-a spus că se mută la oraș ca să meargă la o școală de acolo. O vreme ne-am mai văzut dar apoi am pierdut legătura. Nu o voi uita niciodată. Alături de ea am învățat pentru prima dată cum să fiu un prieten bun.

Port în mine sute de astfel de povești despre oameni care m-au îmbogățit într-un fel sau altul. La fel și tu… Îți amintești prima dată când cineva care te-a privit ca și cum ai fi de neînlocuit? Prima persoană căreia i-ai spus “te iubesc”? Primul om care a crezut în tine și te-a încurajat să îți urmezi visele? Acel profesor care nu te-a privit de sus? Colega de bancă din liceu căreia îi spuneai totul? Acei oameni alături de care te-ai metamorfozat minut cu minut, an cu an, în persoana care ești astăzi.

Ne intersectăm drumurile cu așa de mulți oameni de-a lungul vieții. Fiecare are scopul lui, nimic nu e la întâmplare. Din fiecare experiență învățăm, fie ca e dureroasă sau plină de bucurie. Cu fiecare persoană alături de care petrecem timp, acumulăm comori. Aș fi fost atât de săracă dacă aș fi ales să nu investesc timp în oamenii din viața mea.

Uitându-mă în spate îmi dau seama de complexitatea călătoriei noastre prin viață. Așa de mulți oameni, sute de povești, mii de ore, emoții de tot felul, investiții făcute, rezultate diferite, momente de răscruce.

Cu fiecare experiență trăită adunăm comori în noi înșine. Cu fiecare zid ridicat în jurul inimii noastre devenim mai săraci.

“Living well is an art form, not an act of the will.” (Arthur Burk)