Îmi amintești de mine, varianta de demult. Realitatea era opțională. De dimineața și până seara alergam prin lumile create de mintea mea. Lumi în care toate ecosistemele erau echilibrate, iar sentimentul pe care rulam era profunzimea bucuriei de a exista. Mereu aveam “colțul meu” pe care îl decoram în funcție de prezentul în care eram, dar exploram toate împrejurimile în speranța că voi găsi o comoară nouă, sub orice formă ar fi fost ea. Uneori era un joc de lumini si culoare pictat de soare, alteori era un câmp deschis pe care puteam alerga în viteză fără să dau de vreun obstacol. O dată am găsit o cheie foarte veche ce părea a fi deschis cândva o poartă mare de fier forjat. Mai erau și momentele în care eram doar eu și dealul, iarba înaltă, soarele, și vântul – o îmbrățișare a naturii.

În curte lângă un gutui bătrân, ascunsă după niște cărămizi stătea colecția mea de pietre și sticlă spartă. Fiecare avea povestea ei, frumusețea ei, semnificația ei. Aveam și o bucată de parbriz spart printre ele, era în forma țării mele. Nu în fiecare zi găsești o așa comoară; probabilitatea ca prin rămășițele altui parbriz spart să mai găsești o mini Românie de sticlă e destul de mică – asta o făcea specială.

Revizitez din când în când, în mintea mea, acele locuri. Fac parte din istoria mea. Am învățat să iubesc acea copilă fără griji și cu spirit de explorator – e parte din cine sunt eu azi. În continuare creez ecosisteme, doar că în lumea reală; iar la găsirea echilibrului încă lucrez. Să explorez și să strâng în visteria mea comori fac și astăzi, doar că sub o altă formă. Nici la colecții nu am renunțat – ce colectez eu acum nu mai sunt obicte, iar durabilitatea lor merge dincolo de cronosul meu.

Îmi amintești de mine, varianta de demult. Doar că lumile pe care tu le creezi sunt pline de gri si de “ce va fi dacă”. Creezi scenarii sumbre în speranța că vei anticipa dezastre. Realitatea ta e mult mai frumoasă. E plină de oameni dragi și soare cald. Bucură-te de ea! Iar imaginația folosește-o la a creea un pic de bucurie în jurul tău – visează fără lanțul fricii în jurul aripilor tale. Îndraznește să începi ceva nou. Permite-ți să visezi, să anticipezi ceva bun, să te bucuri de cine ești și ce ai în timp ce lucrezi în direcția a ceea ce îți dorești. Amintește-ți de ce îți bucura inima când erai copil, când încă lumea asta nu avea atâtea structuri clădite în tine. Undeva în perioada aia, e o comoară ce merită explorată. Poate vei găsi acolo cum să te desprinzi de schelele pe care societatea le-a creat în jurul tău și vei redescoperii cum să fii tu, cel nepoluat de sisteme, și să creezi din acel nucleu din tine.

E timpul să renaști din cenușă și să mergi mai departe decât ai fi crezut vreodată că e posibil.