“Buna. Ce faci? Ma auzi? …ma aude cineva?”

Cata liniste pluteste in jurul meu! S-a terminat galagia si zarva verii… bucuria si aventura iesirilor cu cei dragi. De acum si pana la primavara e doar liniste si amintiri… introspectie si analiza. Doamne, cat de singura ma simt! Atati oameni dragi langa mine, dar parca toate podurile s-au rupt de tristetea toamnei.

Imi amintesc rasete.. muzica… sentimente… conexiuni… imi amintesc planuri si promisiuni… imi amintesc ca era soare si iarba verde… imi amintesc ca nu am mai fi plecat acasa… era perfect. Si apoi s-a rupt ceva …in mine? …intre noi? ..nu stiu.

Parca vorbesc in vant..eu si cu mine.. Eu intreb, tot eu imi raspund.. parca nici cuvintele nu mai sunt puse in ordine.. e haos peste tot.. Un fel de furtuna care matura tot pe unde trece m-a prins in mijlocul ei. Ma aude cineva? Un pod peste prapastia asta ce se deschide in fata mea ar fi bun. O inima care sa inteleaga ce strig in tacerea mea.. un duh de care sa ma simt conectata din nou..

Doamne nu-mi lua cadourile care le-am primit cu atata bucurie si responsabilitate! Tu imi esti de ajuns. Dar eu am nevoie sa iubesc. sa ma investesc, sa ma jertfesc pentru altii.. asa m-ai creat! ..nu stiu si nu vreau sa fiu altfel!

“Adu-Ti amintre de fagaduinta data robului Tau, in care m-ai facut sa imi pun nadejdea! Aceasta este mangaierea mea in necazul meu: ca fagaduinta Ta imi da iarasi viata.” (Psalmul 119:49-50)

Adela Olteanu