Dupa ce toti au adormit si s-a lasat linistea, am asteptat cuminte ca visul sa ma aduca langa tine. Am privit fascinata povestea ce focul din soba o zugravea pe perete in lumini jucause…o poveste cu printi si printese frumoase; razboinici in armuri lucitoare si cai galopand pe dealuri; apusuri ce-ti taiau rasuflarea.

Dupa ce focul si-a terminat istorisirea, am auzit din departare un cantec de dor fredonat de raul ce alerga pe pietre, mereu grabit, purtand cu el gandurile si soaptele indragostitilor spuse sub clar de luna. Am inceput si eu sa-l cant…in gand… A rascolit in mine un dor nebun de vocea-ti calda, privirea-ti dulce…de tine. M-am lasat prada dorului si lacrimilor ce se ingramadeau pe obrajii mei… Fiecare lacrima te chema pe tine si in drumul ei isi povestea durerea. Intunericul a ascultat tacut si rabdator fiecare durere, iar dupa ce m-am linistit s-a dus grabit sa-i spuna rasaritului de soare prin ce-am trecut…din nou.. Cand ultima stea s-a stins pe cer si razele de lumina au inceput sa priveasca mirate prin geam, am stiut ca va fi inca o zi in care soarele va incerca sa ma inveseleasca.

Visul? .. N-a mai venit sa ma ia si sa ma aduca la tine. Nu stiu pe unde a zabovit.. Dar gandul meu a fost mereu la tine si sunt sigura ca vantul, bunul meu prieten, te-a instiintat de dorul meu..

Adela Olteanu