Se spune ca prin cuvinte, scrise sau rostite, eliberam durerile sau bucuriile sufletului. Dar sunt momente in care nu gasim cuvintele potrivite si atunci simfoniile inimii le exprimam prin priviri, lacrimi, zambete, gesturi…

E ciudat cum minunea de care am parte de ceva timp incoace imi rascoleste si inunda tot interiorul… ma lasa fara cuvinte si cu privirea indreptata spre nicaieri…imi opreste gandul in loc si parca timpul si distanta prind o noua dimensiune.

E vorba de “el” si de iubirea ce i-o port. Parca tot universul meu a luat o pauza pentru cateva secunde ca sa imi dezvaluie tainele nepatrunse ale iubirii si sa ma copleseasca de rauri si vartejuri puternice de trairi… Dar si-a reluat ritmul galopant mult prea repede si m-a lasat prada emotiilor intr-o mare de intrebari fara raspuns.

Uneori as vrea sa las tot si sa intru in universul lui… sa uit durerile si dezamagirile ce m-au urmarit intreaga viata si sa descopar misterele inimii lui… asa cum e el: cu bucurii si tristeti…dorinte si temeri…vise implinite…dezamagiri ce i-au lasat rani adanci.. Tot ce e el, asa cum e el.. Vreau sa fiu langa el atunci cand lumea i se prabuseste.. atunci cand e in culmea fericirii.. cand e plictisit.. cand e obosit.. cand nu isi mai gaseste locul in puzzle-ul vietii … mereu.

Nici nu pot sa iti explic ce e in inima mea, dar pot sa iti spun ca gandul la el nu ma doare ci dimpotriva, imi aduce zambetul pe buze… iar amintirea zambetului lui aproape ca ma face sa plang de fericire… Il iubesc!!

Adela Olteanu