Ma ascund din nou in ceata ce persista in jurul meu. Daca m-ai intreba de ce am facut alegerile pe care le-am facut, si de ce sunt astazi persoana care sunt, nu stiu daca as putea sa iti raspund. Ultimii doi ani din viata mea au fost cei mai grei, cei mai ciudati dar si cei mai frumosi. Am avut de infruntat munti imensi, am raspuns la provocari uriase si am simtit ca traiesc mai mult ca niciodata. Poate ti se pare exagerat ca vorbesc la superlativ, dar altfel nu pot caracteriza perioda asta. Timp de doi ani de zile am facut alegeri dificile si m-am schimbat foarte mult. Nu pot spune sigur daca tot ce am ales a fost bun, dar inca stau in picioare.

Timpul a trecut, iar in vesnicul “astazi” ma pierd printre secunde. In fata unei intersectii fara semafor stau si astept indicatii pretioase. Nu stiu daca ar trebui sa o iau la stanga, la dreapta sau sa merg drept inainte. Un prieten mi-a spus sa-mi ascult vocea interioara…. greu! Ma aflu in fata unei decizii foarte greu de luat – o parte din mine imi spune ca ar trebui sa merg inainte, iar cealalta parte din mine ma atentioneaza ca ar fi cazul sa ma opresc. Spre ce abis ma indrept? Merita oare sa platesc un pret atat de mare?

Indiferent de ce voi alege, pretul pe care trebuie sa il platesc este foarte mare. Din experienta anilor trecuti, stiu ca pe masura ce trece timpul e tot mai greu sa faci o alegere. Dar in nebunia ceasului prezent ma pierd printre ganduri, sentimente si amintiri asurzitoare. Si incapabila sa fac o alegere, aman din nou… Pana cand? Nu stiu.. Recurg la tot felul de metode ca sa ies cumva din vartejul asta, dar curentul e puternic. In fiecare zi simt cum se mai rupe o franghie ce ma tinea sus. Cand se vor rupe toate ce se va alege cu mine?

Si totusi.. in toata tornada asta ce s-a format in jurul meu, aleg sa cred ca va fi bine. Probabil cea mai mare minciuna care am crezut-o pana mai ieri a fost ca toata viata mea va fi exact asa cum e acum – plina de durere. Am crezut tot timpul pana acum ca pentru mine nu va fi niciodata bine, ca nu voi putea fi fericita niciodata. Minciuni! Aleg din nou sa ma incred in Dumnezeul meu si chiar de ar fi sa se rupa toate franghiile ce ma tin, vreau sa cred ca insusi Creatorul meu ma va lua pe bratele Lui si ma va ridica sus de tot. Astept cu nerabdare sa simt din nou ceva..altceva decat durere si amaraciune. Abia astept sa strig ca sunt fericita si ca pot iubi din nou. Insa pentru asta mai este o rana de vindecat.. Procesul de vindecare a inceput, dar mai are un pic pana se va sfarsi.

Asa ca suflete, oriunde esti si indiferent in ce lat de zbati, sa nu crezi vreo clipa ca asta va dura toata viata. Iar daca zbori precum vulturul deasupra muntilor, sa stii ca nici asta nu va dura o viata intreaga. Alege cu grija, si calculeaza bine costul. Plateste pretul si bucura-te de ce ai. Dumnezeu va fi mereu langa tine, chiar si atunci cand faci bungee jumping fara coarda. 😉

Adela Olteanu